Este Andrei Chivulete cel care a luat, de fapt, decizia de oprire a meciului Sepsi – FC U Craiova? „UEFA spune asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Andrei Chivulete a decis să oprească meciul Sepsi – FC U Craiova din cauza scandărilor xenofobe, dar regulamentul UEFA spune că observatorul de joc este primul responsabil cu astfel de hotărâri.

Fanii olteni care au făcut deplasarea la Sf. Gheorghe și-au dat în petic în peluza lui Sepsi, repetând lozinci xenofobe îndreptate împotriva ungurilor. Astfel, după un răgaz regulamentar de 10 minute, Andrei Chivulete a repornit jocul, însă aproape imediat după a fluierat finalul, deoarece suporterii clubului din Bănie și-au continuat „repertoriul”.

Expertul ProSport pe probleme de arbitraj Marius Avram spune că decizia de oprire a jocului care în primul rând în sarcina observatorului de joc – în acest caz Octavian Goga, prim-vicepreședintele FRF.

Este Andrei Chivulete cel care a luat, de fapt, decizia de oprire a meciului Sepsi – FC U Craiova? „UEFA spune asta!”

Andrei Chivulete a fluierat finalul la Sepsi – FC U Craiova după numai 26 de minute, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oltenilor.

Prezent în studioul ProSport Live, Marius Avram a discutat despre acest incident și a menționat că URFA precizează clar că principala responsabilitate în astfel de cazuri este a observatorului de joc.

UEFA, când le-a indicat arbitrilor să urmeze acești pași, a notat că decizia de a opri definitiv meciul se face în coordonare cu observatorul de joc. Mi se pare anormal să fie responsabilitatea arbitrului să stea să asculte ce se aude din tribune. UEFA spune că observatorul de joc este cel care coordonează această decizie de întrerupere definitivă a jocului.

În plus, eu de unde să știu dacă ei strigă în maghiară? Este la latitudinea unei persoane care ar trebui să se ocupe cu altceva”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Au fost cazuri când naționala României a fost amendată, observatorii au scris, nu arbitrul! Ei au scris, nu pe baza arbitrajului”, a completat Daniel Nazare, la ProSport Live.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×